Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Posibilă sinucidere anchetată la Salina Turda, după ce un tânăr a dispărut

0 193

Pompierii și echipajele de salvamontiști au fost alertați cu privire la dispariția unui tânăr în Salina Turda. Se presupune că acesta s-ar fi aruncat în gol câteva zeci de metri într-un puț închis publicului.

Potrivit voceatransilvaniei.ro, tânărul, în vârstă de 36 de ani din Turda, ar fi dispărut de acasă în urmă cu cinci zile, însă familia acestuia nu a anunțat dispariția. Oamenii legii au fost alertați, pe 3 iulie, de un angajat de la Salina Turda, care a găsit în parcare o mașină pornită, cu farurile aprinse, dar în care nu se afla nimeni.

Actele din mașina aflată în parcarea de la Salina Turda i-a dus pe polițiști spre proprietarul acesteia, tatăl tânărului care se presupune că s-ar fi sinucis, care le-a spus oamenilor legii că acesta a plecat de acasă cu autoturismul său.

Principala variantă pe care merg anchetatorii este că tânărul s-a sinucis, aruncându-se într-un puț din Salina Turda închis publicului, unde există un mediu toxic. De aceea, în încercarea de a recupera trupul tânărului, a fost nevoie ca la fața locului să fie chemată o echipă specializată de salvamontiști.

Până la ora publicării acestei știri, nu există o confirmare oficială a sinuciderii.

Tânărul dispărut încă de vineri de acasă este Iliuță-Răzvan Vălean, un inginer din Turda. Pagian acestuia de Facebook a fost împânzită de mesaje din partea cunoscuților.

„A disparut colegul nostru Inginer Iliuţă-Răzvan Vălean in varsta de 36 de ani , daca aveti informatii va rugam sa ne contactati sau sa sunati la nr unic de telefon 112.!!” susține Adriana Cimpian, colega acestuia de muncă.

Comentariile nu au întârziat să apară, iar apropiații acestuia declară că Răzvan nu ar fi genul de om care să dispară în așa manieră.

„Sigur e gluma. E un lucru de care nu il cred in stare…sa dispara asa….”

„ El nu e persoana care să dispară așa ..doar ca să întâmplat ceva rău..doamne fereste..sper sa il găsim și să fie bine

„Nu e o glumă e adevărat..sper sa.l găsim în viața pe verișorul meu” acestea fiind unele din comentariie apărute pe pagina acestuia de Facebook, scriu colegii de la Gazeta de Cluj.

tanar disparut turda

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More