Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Poziția primarului Dejului privind adopțiile internaționale desfășurate de Anima Pro Terra

0 28

primaru-costan-morar-dej

Printr-un comunicat trimis pe adresa redacției, primarul Municipiului Dej, Costan Morar, laudă campania de adopții internaționale a câinilor fără stăpân din adăpostul de la Dej.

”Mă bucur că Asociația Anima Pro Terra prin eforturi susținute, a reușit să crească numărul de adopții a câinilor din adăpostul nostru. În acest fel, în locurile rămase libere vom putea să aducem alte  animale  ridicate de pe domeniul public, în cadrul acțiunilor care se vor desfășura în continuare”, se arată în comunicatul edilului Dejului.

Acesta mai precizează că adăpostul de câini de la Dej a fost extins cu încă 170 de locuri, ajungând acum să poată caza până la 250 de câini fără stăpân.

”Prin creșterea numărului de adopții, Asociația Anima Pro Terra sprijină efortul meu de a răspunde solicitărilor cetățenilor, adresate instituției pe care o reprezint, de a nu mai regăsi câini comunitari pe domeniul public. Sunt convins că eforturile făcute împreună vor da roade în curând, astfel încât să putem spune că Dejul este unul dintre orașele României care nu se mai confrunta cu această problemă”, a mai adăugat Costan Morar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.