Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prădat de hoți. Făptașul prins după 5 luni

0 116

Făptașul unui furt din locuință a fost identificat după 5 luni.

Chiar dacă au trecut cinci luni de la comiterea faptei, poliţiştii Secţiei 2 Bogdan Vodă nu au abandonat cercetările şi au reuşit să identifice un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bârsana bănuit de comiterea unui furt din locuinţă, transmit cei de la IPJ Maramureș.

Astfel, în urmă cu câteva luni, un  bărbat din Slătioara, a cerut ajutorul poliţiei după ce a constatat ca îi lipseşte o sumă de bani din locuinţă.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în dimineaţa zilei respective, proprietarul a fost plecat de la domiciliu, iar persoane necunoscute au pătruns într-o anexă din gospodăria sa prin forţarea unui canal de la o fereastră tip termopan.

Au furat astfel, dintr-un dulap, suma de 3.000 de lei. Bărbatul identificat de poliţişti este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More