Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prefectul Clujului: Dejul și Gherla, puncte roșii pe harta coronavirus a județului

0 6.707

Numărul de persoane depistate pozitiv la infecția cu Sars-Cov-2 a explodat în ultimele zile, atât în Dej cât și în Gherla, ceea ce a transformat cele două orașe în puncte fierbinți pe harta coronavirus a județului Cluj.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a fost prezent azi la Dej pentru a avea o ședință de lucru cu autoritățile competente local în privința luării unor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus în comunitate, după ce mai multe cazuri au fost confirmate în ultimele zile. La ședință au participat și primarul Costan Morar, managerul Spitalului Municipal Dej, Mihai Pandrea, dar și șeful Poliției Municipiului Dej, Alin Câmpean.

Potrivit prefectului județului Cluj, Mircea Abrudean, în Gherla există peste 30 de persoane confirmate, în timp ce în zona Dejului numărul este mult mai mare.

”Pot să spun în momentul de față că sunt două puncte fierbinți, Dejul și Gherla, dacă ne uităm pe harta județului la nivel de cazuri pozitive. Vedem și pe anchetele epidemiologice care se fac. Vorbim deja de o transmitere comunitară. Nu știu de ce sunt mai multe cazuri aici sau în Gherla”, a declarat prefectul la postul Radio Fir Dej.

O situație aparte în aceste zile o reprezintă comunitățile de romi din Dej, unde s-au înregistrat deja peste 10 persoane confirmate în doar două zile, iar alte zeci de persoane au fost izolate obligatoriu de către autoritățile locale. Doar ieri, Direcția de Sănătate Publică a confirmat rezultate pozitive pentru patru persoane de etine romă din Dej, iar alte teste pozitive au fost confirmate până azi.

Este vorba despre comunități de romi din zona centrală a Dejului, din zona Țigănșor, Dej Triaj, dar și de la periferia orașului în zona Sărata.

Mariflor

Conform prefectului, peste 50 de persoane vor fi testate în aceste comunități de romi.

”Au fost testați o parte dintre ei, urmează să fie testați toți, minim 50 de persoane. Asta este măsura pe care am luat-o și în alte comunități similare, pentru că sigur că există un risc și trebuie să-l neutralizăm. Am comunicat DSP-ului și probabil că astăzi sau mâine vor eni să recolteze în privința testării”, a mai spus Abrudean.

Deocamdată, autoritățile locale sunt în alertă și țin sub strictă supraveghere aceste comunități. Este vorba despre familii numeroase, care locuiesc în aceeași casă sau în locuințe având curte comună.

”Așa cum am procedat și în alte cazuri, pentru că am mai avut situații în județ, am decis o monitorizare mai strictă a zonei respective, o oarecare izolare, în măsura în care trebuie să împiedicăm contacții sau, mă rog, răspândirea virusului. Doar așa se poate, prin măsura izolării la domiciliu a contacților direcți ai celor care au fost deja confirmați, pentru că este o anchetă epidemiologică în curs în acest sens. Iar dacă lucrurile se vor respecta și ne vom asigura că se respectă cu forțe de ordine suplimentare față de ceea ce era deja în zonă, situația se va opri, așa cum s-a întâmplat deja și la Cetan și la Reteag și la Apahida”, spune Mircea Abrudean.

”Și în Gherla este o problemă. Acolo au fost două fabrici, care sunt în aceeași curte, unde am avu lucrători depistați pozitiv. Sigur că și o parte din familiile lor au contractat virusul și situația a escaladat puțin. Dar în momentul ăsta și acolo lucrurile sunt sub control. Am avut inclusiv la Penitenciar două cazuri pozitive în rândul personalului. S-a testat întregul efectiv de cadre și au fost negativi. Deci pot spune că și la Gherla lucrurile sunt ținute sub control atât cât se poate”, a mai spus prefectul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More