PREMIERĂ. Zilele Municipiului Dej și Festivalul SAMVS – program complet
Primăria Municipiului Dej, Consiliul Local Dej şi Casa Municipală de Cultură „George Coşbuc”, organizează manifestările tradiţionale Zilele Dejului şi Festivalul Samvs, în perioada 19-21 iulie. Cele trei zile de sărbătoare vor fi marcate de activităţi cultural artistice pentru toate vârstele, două zile fiind dedicate muzicii uşoare, iar una cântecului şi jocului popular.
Deschiderea oficială va avea loc vineri la ora 10:00, la Muzeul Municipal Dej, moment care va fi marcat de expoziţii şi lansare de carte. Pentru vineri, organizatorii au pregătit o seară specială pentru tineri, cu o petrecere în aer liber, care se va desfăşura în Piaţa Bobâlna, începând cu ora 20:00. Pe scenă vor urca MOSSAD, Andreea Socaci, Gabriela Toma, Color of Sound, Big City și DJ Gema.
Programul de sărbătoare va continua sâmbătă cu sesiunea de comunicări ştiintifice „Cultura Populară Someşeană” şi tradiţionalele “Nunţi de aur”. Evenimentul va continua în Piaţa Bobâlna, de la ora 16:00, unde vor evolua pe scenă talentele locale în spectacole de karate, majorete, dansuri moderne, sportive, precum şi recitaluri de muzică vocal instrumetală, folk şi uşoară, majoritatea participanților fiind lansați de Radio Stil și Centrul Cultural Arta prin spectacolul concurs Dejenii au talent. Gazdele dumneavoastră pentru prima parte a zilei sunt redactorii Someșeanul.ro Răzvan Căucean și Irina Maxim.
Spectacolul continuă de la ora 20:30, prin concerte sustinute de Semnal M şi Hara, seara de tineret aducând în final pe scenă două mari nume ale muzicii uşoare romanesti: Andra şi Connect-R.
Ultima zi de sărbătoare a Dejului, 21 iulie, este cea dedicată culturii populare someşene. Evenimentele de duminică vor debuta la ora 10:00, cu teatrul de păpuşi pentru cei mici „Motănelul păcălit”, la Centrul Cultural Arta, urmând ca de la ora 12:30, manifestările să fie marcate în Piaţa Bobâlna de un concert de fanfară.
De la ora 13:00, va avea loc un spectacol folcloric, având ca protagonişti renumite ansambluri de dansuri populare şi îndrăgiţi interpreţi de muzică populară locali si din Transilvania, finalul zilei dedicate folclorului fiind marcat de interpreţii Florentina şi Petre Giurgi, Sava Negrean-Brudaşcu şi Mariana Deac. Spectacolul este prezentat de Mariana Reman.
Pe tot parcursul manifestărilor, cei prezenti în Piaţa Bobâlna vor putea savura produse culinare la standurile de alimentaţie publică, iar pentru copii vor fi amenajate zone speciale de distracţie.
Zilele Dejului și Festivalul Culturii Populare Someșene „Samvs”, editia a-XXXVI-a, se vor încheia cu tradiţionalul foc de artificii și recitalul interpretei de muzică populară Angela Rusu.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.