Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Președintele ACS Volei Zalău și soția sa, vicepreședinte PSD Sălaj, arestați preventiv

0 474

Preşedintele asociaţiei ACS Volei Municipal Zalău, Vasile Coţa şi soţia sa, Daniela Coţa, vicepreşedinte al PSD Sălaj şi acţionar în cadrul clubului, au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, vineri, într-un dosar vizând obţinerea ilegală de fonduri şi delapidare.

Astfel, potrivit celor de la Agerpres, decizia de arestare a fost luată de magistraţii Tribunalului Sălaj, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În comunicatul remis vineri, 22 mai, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, se arată că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri în forma continuată – 26 de acte materiale şi delapidare în forma continuată – 228 de acte materiale.

În sarcina celor doi s-a reţinut că, în calitate de reprezentanţi de fapt şi de drept ai Clubului Volei Municipal Zalău, în perioada 2017 – 2020, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi obţinut pe nedrept peste 1.200.000 de lei din bugetul local al Municipiului Zalău cu titlu de finanţări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte. De asemenea, prin întocmirea a 228 de înscrisuri care atestau în mod nereal remiterea unor sume de bani către jucători sau antrenori, în aceeaşi perioadă de timp, inculpaţii şi-ar fi însuşit din conturile clubului peste 1.900.000 de lei, se arată în comunicatul menţionat.

În ziua de 21 mai procurorii au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pentru 24 de ore, iar vineri, 22 mai, s-a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi măsura arestării preventive, măsură admisă de instanţă.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More