Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Președintele CJ Cluj a ordonat controale de urgență cu privire la legalitatea contractelor, achiziţiilor publice, autorizaţiilor de construcţie emise

0 19

Mihai Sepelcan, președintele Consiliului Județean Cluj, a dispus controale de urgență ale compartimentelor din subordine în ceea ce privește contractele încheiate de instituție, achizițiile publice, autorizaţiile de construcţie emise în regim de urgenţă şi studiile de fezabilitate nefolosite din ultimii ani.

”Ca urmare a numeroaselor nereguli şi suspiciuni de încălcare flagrantă a legii în legătură cu numeroase contracte şi proiecte, multe dintre acestea intens mediatizate inclusiv de mass-media, zilele trecute am dispus compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj să efectueze o analiză aprofundată şi o verificare completă a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin intermediul rapoartelor întocmite atât de Curtea de Conturi – Camera de Conturi a judeţului Cluj cât şi de Serviciul de Audit Public Intern din cadrul Consiliului Judeţean Cluj”, se arată într-un comunicat de presă transmis pe adresa redacției de Consiliul Județean Cluj.

Potrivit președintelui CJ Cluj, analiza pe care a dispus-o şi a încredinţat-o spre ducere la îndeplinire compartimentelor de resort ”vizează rapoartele întocmite în ultimii ani de cele două structuri cu atribuţii de verificare şi control anterior menţionate şi vizează atât activitatea entităţilor care funcţionează sub autoritatea forului administrativ judeţean cât şi cea a Consiliului Judeţean însuşi. Scopul acestui demers este acela de intrare în legalitate prin recuperarea prejudiciilor produse şi constatate şi, respectiv, de remediere a neconformităţilor semnalate cu acest prilej.”

Totodată, Mihai Seplecan a dispus compartimentelor de resort să verifice legalitatea întocmirii precum şi modul de ducere la îndeplinire a marilor contracte încheiate de Consiliul Judeţean în ultimii ani, inclusiv a actelor adiţionale la acestea, respectiv cele cu UTI, KIAT, NISCO, cele care vizează drumul IC-PONOR, contractul de lucrări privind construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, asocierea cu IULIUS MALL, contractul de lucrări pentru realizarea Cluj Arena sau contractul de asociere în participaţiune cu Cluj Arena precum şi multe altele.

”Această analiză a contractelor pe care am solicitat-o va trebui să aibă în vedere cel puţin aspectele referitoare la formularea şi, respectiv, respectarea clauzelor contractuale, eficienţa încheierii contractului şi a actelor adiţionale, modul de derulare a contractului/urmărirea modului de derulare a contractului. Analiza fiecărui contract se va finaliza prin întocmirea unui raport ce va conţine măsurile ce trebuie luate pentru creşterea gradului de eficienţă a contractului, avându-se în vedere obiectul acestuia. În contextul în care în ultima perioadă de timp au apărut în mass-media o serie de anchete şi articole referitoare la contractul în urma căruia a fost edificat Iulius Mall, primul raport care va trebui elaborat va fi cel referitor la acest contract”, mai spune Seplecan.

În acelaşi timp, în vizorul conducerii Consiliului Judeţean Cluj se află toate studiile de fezabilitate elaborate şi plătite în ultimii ani şi care nu au fost folosite, marile contracte de achiziţii publice precum şi autorizaţiile de construcţie eliberate în regim de urgenţă pentru societatea KIAT, pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” dar nu numai. Nu în ultimul rând, în contextul în care în perioada imediat următoare va avea loc preluarea R.A.A.D.P.P., se va face face o expertiză care să vizeze toate lucrările ce au fost efectuate pe drumurile judeţene în ultimii ani. Desigur, întrucât toate aceste aspecte vizate se referă la posibila cheltuire defectuoasă a banilor publici, ”consider că clujenii sunt mai mult decât îndreptăţiţi să cunoască concluziile acestor rapoarte şi verificări, motiv pentru care le voi face publice de îndată ce îmi vor parveni. Nu în ultimul rând, având în vedere maxima promptitudine de care au dat dovadă atunci când au fost sesizate în legătură cu alte posibile încălcări ale legii, fiind vorba despre aspecte de o gravitate extremă şi care se presupune că au produs prejudicii însemnate bugetului judeţului Cluj, mă aştept ca autorităţile abilitate să dea dovadă de cel puţin aceeaşi operativitate şi reacţie promptă”, se mai arată în comunicatul menționat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.