Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Președintele PNL Dej, Aurelian Mureșan, invită dejenii la o consultare publică despre prioritățile orașului

0 44

În luna aprilie candidatul Aurelian Mureșan va demara o amplă campanie de consultare publică a dejenilor intitulată : ”Construim împreună Dejul de Mâine!”.

Aceasta iși va propune să deschidă un dialog cu cetățenii din Dej în vederea identificării și definirii foarte clare a problemelor cu care se confruntă municipiul nostru. Este una dintre activitățile care vor fi demarate în cadrul unui plan mai amplu de acțiune, prin care liberalii doresc implicarea dejenilor în luarea deciziilor importante ale orașului. Toate problemele semnalate de către dejeni iși vor regăsi soluții şi rezolvări în platforma politică cu care PNL Dej se va prezenta la alegerile locale din iunie.

“PNL este partidul care a înțeles să se reformeze și să fie cât mai aproape de oameni. Dacă dorim să schimbăm ceva, acum este rândul dejenilor să se implice și să definească problemele prioritare, iar ulterior să dezbatem public propunerile de rezolvare. Din iunie nu ne mai permitem greșeli, contextul economic nu este unul favorabil, soluțiile financiare sunt limitate. Este ultimul tren pentru acest oraș și acum, mai mult ca niciodată, trebuie să trecem la acțiune și să găsim soluțiile care vor dezvolta acest oraș” a declarat Aurelian Mureșan, președintele PNL Dej.

Campania se va derula pe perioada a două săptămâni și va consta în distribuirea unor chestionare cu întrebări care, după completare, vor putea fi depuse la urnele special amenajate din sediul PNL Dej, la corturile semnalizate din zona Băncii Transilvania, sediul central de pe strada 1 Mai nr. 6 și la intersecția străzii Dobrogeanu Gherea cu Pandurilor, pe Dealul Florilor. După depunerea taloanelor, răspunsurile vor fi procesate de o echipă de membri PNL și vor fi comunicate public rezultatele.

Noutatea la această campanie este că Mișcarea Liberală Dejeană, în calitate de organizator, va premia pe cei care au dat dovadă de spirit civic și au participat la consultarea publică, prin intermediul unei tombole. În cadrul acestei tombole se vor extrage joi, 28 aprilie 2016, 30 de taloane participante. Premiile vor consta în aparatură electrocasnică, iar primii trei extrași vor câștiga un frigider, o mașină de spălat și un cuptor cu microunde. Extragerea va fi transmisă pe internet, iar câștigătorii vor fi anunțați în presă și la radio. Detalii despre campanie puteţi afla pe pagina de facebook https://www.facebook.com/aurelian.muresan sau la telefon 0755950328.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More