Prețul grâului ajunge la cote maxime
Cotaţia grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani după ce Rusia, principalul exportator, a anunţat că intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie.
La bursa de la Chicago, contractul futures la grâu a atins cel mai ridicat nivel din 2014, iar la Paris cotaţia acestuia este în grafic pentru a înregistra cel mai semnificativ avans săptămânal din ultimii patru ani, notează cei de la Digi 24.
Măsurile din Rusia, combinate cu reducerea furnizării în alte regiuni şi majorarea cererii în China, au ajutat deja la o creştere semnificativă a preţurilor la cereale.
Deşi Australia, unul din cei mai mare exportatori mondiali de grâu, a înregistrat recolte agricole bune, Rusia joacă un rol vital în furnizarea pe plan global, iar grânele sale încă vor fi necesare spre sfârşitul sezonului.
Vineri, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov, a anunţat că Rusia intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ca urmare a recomandărilor unei comisii ministeriale.
Propunerea prezentată vineri reprezintă o înăsprire a măsurilor aprobate în luna decembrie de Guvernul de la Moscova, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.