Prima serie de preselecții la Dejenii au talent a fost incendiară FOTO/VIDEO
Centrul Cultural Arta din Dej s-a dovedit neîncăpător joi seara la prima serie de preselecții a concursului Dejenii au talent. Nici organizatorii, nici participanții nu se așteptau ca sala să fie luată cu asalt de dejenii dornici de a vedea un spectacol.
Cu mic, cu mare, dejenii s-au îmbulzit să-i vadă pe vecinii, colegii, prietenii, cunoscuții sau necunoscuții lor pe scena festivalului-concurs Dejenii au talent. Iar cei care au participat la prima preselecție a show-ului nu au dezamăgit oferind un spectacol pe cinste celor prezenți.
Dacă în sală lumea se călca la propriu în picioare, zeci de persoane stând pe scări, printre rânduri sau la ușile de evacuare, alte zeci de persoane au rămas afară, nereușind decât să audă prin ușile deschise ceea ce se întâmplă înauntru. Aceasta este încă o dovadă în plus, dacă mai era cazul, că Dejul suferă la capitolul spectacol și divertisment pentru public. Fără cinematograf, sală de teatru, evenimente, concerte sau spectacole diverse, dejenii au năvălit la una din rarele ocazii când se întâmplă ceva în orașul lor.
Iar la Dejenii au talent au avut ce vedea și auzi. Majoritatea celor care au urcat pe scenă au încântat prin evoluțiile lor, fie că a fost vorba despre o micuță balerină de doar câțiva anișori, sau un bărbat trecut bine de a doua tinerețe, din Ocna Dejului, care a impresionat pe toată lumea cu balada sa. Am putut vedea tineri dornici de afirmare, talente pure dar neșlefuite, care promit ca pe viitor să poată reuși într-o carieră artistică.
Din păcate nu toți au convins publicul că merită să se califice mai departe. Din cauza emoțiilor, sau din cauză că tehnica avută la dispoziție nu a fost de cea mai bună calitate, unii s-au oprit doar în faza preselecțiilor, dar au avut totuși șansa să se afirme în fața a mii de dejeni. Este și cazul lui Arian Norin Bancoș (foto), un pianist extrem de talentat, care însă nu a convins juriul că merită să se califice. S-au calificat însă alții, care deși nu au nimic de oferit în materie de artă sau talent, au reușit să cucerească publicul prin spectaculozitatea apariției lor pe scenă. Este și cazul cunoscutei deja Paraschiva Vaida, dejeanca ce a participat fără prea mult succes și la România dansează.
După cum puteți vedea însă în videoclipul de mai jos, care cuprinde doar câteva secvențe din spectacolul de joi seara, Dejul nu duce lipsă de talente. Și pentru preselecția de joia viitoare se anunță deja alți participanți care vor ridica sala în picioare.
http://www.youtube.com/watch?v=GSRVFdNV11A
Din juriul acestui concurs fac parte prof. Lako Ştefan, Dorina Grad, prof. Olimpiu Şipos şi Mariana Reman, iniţiatoarea acestui proiect.
Evenimentul este prezentat de sunt Ruben Teocan şi Anca Valasutean.
Câştigătorii concursului vor fi prezentați pe scenă și lansaţi la Zilele Dejului şi Festivalul SAMVS şi vor avea parte și de premii speciale din partea sponsorilor ”Dejenii au talent”.
Mai multe informații puteți obține și de pe pagina de Facebook, unde se pot face și înscrieri.
Error 190: Invalid OAuth Access Token. Try using the admin panel to re-validate your plugin.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.