Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primăria Mica: Finalizarea lucrărilor la terenul de sport sintetic de la școala din Nireș

0 318

Primăria comunei clujene Mica anunță finalizarea lucrărilor la terenul de sport din curtea Școlii Gimnaziale Nireș.

Potrivit primarului Tiberiu Zelencz, în scurt timp vor fi finalizate lucrările la obiectivul de investiții ”Modernizarea și amenajarea unui teren de sport multifuncțional, cu suprafață sintetică și nocturnă, în curtea școlii Gimnaziale din localitatea Nireș”.

”Vreau să vă asigur că începând de anul viitor avem în plan să construim astfel de obiective și în celelalte localități din comuna Mica.
Consider că astfel de investiții sunt necesare la nivelul comunei noastre, pentru asigurarea unei stări optime de sănătate și a condiției fizice a tinerilor din comună, motiv pentru care am încercat să găsesc resursele financiare necesare pentru a demara cât mai repede lucrările în acest sens”, spune primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

Acesta mai spune că proiecte similare, cu terenuri sintetice pentru fotbal și alte sporturi, dar și cu părculețe de joacă pentru copii, vor fi derulate și în localitățile Mănăstirea și Sânmărghita, termenul de finalizare al acestora fiind 2019.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.