Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primăria Zalău începe lupta împotriva cerșetorilor

0 704

Primăria Zalău vrea să combată fenomenul cerșetoriei printr-un parteneriat public-privat. Fenomenul este în creștere.

Primăria Zalău face un prim pas înspre un parteneriat public – privat pentru combaterea fenomenului cerșetoriei din municipiul Zalău. Astfel azi, 12 aprilie 2019, la sediul primăriei a avut loc ședința de ordine și liniște publică. La această ședință au participat reprezentanți ai instituției, reprezentanți ai Poliției municipiului Zalău, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și ai Poliției Locale Zalău. De asemenea au fost prezenți reprezentanți ai cultelor religioase, dar și reprezentanți ai marilor magazine din oraș.

Fenomenul cerșetoriei în creștere

S-a stabilit că fenomenul cerșetoriei este în creștere, mai ales datorită apropierii sărbătorilor pascale. Totodată acest fenomen se concentrează, în special, în perimetrul marilor magazine și a bisericilor. Nici principalele artere de circulație din oraș nu sunt ocolite. Cei care apelează la mila publică au și o atitudine insistentă, chiar agresivă, de apelare la mila publică.

Pentru a diminua acest fenomen s-a hotărât organizarea unor acțiuni comune. Așadar instituțiile abilitate vor supraveghea și acționa în spațiul public. La fel, bisericile și magazinele se pot implica prin acțiuni de prevenție și informare a cetățenilor. Aceștia trebuie să știe consecințele încurajării cerșetoriei și sunt îndemnați să-ți manifeste compasiunea în alte moduri, mai benefice.

„Ajutarea aproapelui trebuie să rămână, în continuare, o acțiune prezentă în rândul zălăuanilor (și nu numai), dar trebuie să fie făcută în mod selectiv”, transmit reprezentanții Primăriei Zalău.

De altfel, 90% din cerșetori sunt persoane apte de muncă, capabile să se întrețină prin forțe proprii. ”Succesul” pe care îl au prin apelarea la mila publică îi determină să nu își caute un loc de muncă, ci să fie, zilnic, prezenți în magazine sau în afara lor, în ușa bisericilor, insistând, agasând sau chiar agresând trecătorii. O parte din ei au depășit și această linie, săvârșind acte de furt și tâlhărie.

„O acțiune comună, concertată, a instituțiilor abilitate și a societății civile, făcută în mod constant și țintit, cu siguranță va genera rezultate semnificative și va duce la descurajarea cerșetoriei, astfel încât fenomenul să se stingă de la sine” au mai notat cei de la Primăria Zalău.

Despre un subiect asemănător puteți citi și aici.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.