Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, află azi dacă își pierde mandatul

0 29

Ovidiu Cretu Bistrita

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCJ) se pronunță astăzi în dosarul de incompatibilitate al primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu.

În 23 septembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că Ovidiu Creţu s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL, societatea care administrează Parcul Industrial Bistriţa Sud:

”Creţu Ovidiu Teodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013,  întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al municipiului Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, potrivit prevederilor legale”.

Ovidiu Crețu a atacat în instanță decizia ANI, însă a pierdut procesul la Curtea de Apel Cluj, care  respins ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de  Ovidiu Teodor Creţu în contradictoriu cu ANI în dosarul nr. 1153/33/2013 al Curţii de Apel Cluj. De asemenea, a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de Ovidiu Teodor Creţu în contradictoriu cu ANI având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 40409/G/II/23.09.2013. Edilul șef al Bistriței a făcut recurs, iar cazul s-a mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dacă instanța supremă va menține decizia Curții de Apel Cluj și îl va declara incompatibil pe Ovidiu Teodor Crețu, acesta își va pierde mandatul și nu va mai putea candida pentru această funcție decât în 2017. De asemenea, la Bistrița vor trebui organizate alegeri parțiale pentru alegerea unui nou primar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.