Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul Dejului la Reuniunea Asociaţiei Municipiilor din Romania

0 46

Primarul Municipiului Dej, Costan Morar, a participat în perioada 12 – 13 martie la Bucureşti, la Reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

Precedată în data de 12 martie de Reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, la care primarul Dejului a participat în calitate de membru, întâlnirea a abordat teme legate de absorbţia fondurilor europene, achiziţiile publice, taxa pentru deşeuri, problema descentralizării, astfel încât impozitul pe venit să rămână la dispoziţia administraţiilor locale,  precum şi alte probleme cu care se confrunta administraţiile publice.

„Reuniunea a fost una utilă având în vedere temele discutate, participarea la şedinţă a Preşedintelui Senatului, Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu DRAGNEA, Prim-ministrului României, Sorin GRINDEANU, Viceprim–ministrului, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene , Sevil SHHAIDEH, Viceprim-ministrului, Ministrul Mediului, Daniel CONSTANTIN, Primarului General al Capitalei, Gabriela FIREA, mesajul prim-ministrului, Sorin Grindeanu, transmis in cadrul adunării, fiind acela că Întâlnirile regionale Guvern- autorităţi locale reprezintă soluţia pentru stabilirea priorităţilor privind marile proiecte de dezvoltare a României”, a declarat primarul Costan Morar.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More