Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul din Chiuiești, implicat într-un scandal politic

1 95

someseanul-primaria Chiuiesti Cluj

Viceprimarul comunei clujene Chiuieşti, care fusese ales pe lista vechiului PDL a demisionat din funcţie. Conform unei înţelegeri la nivel judeţean, foştii liberali şi foştii democrat-liberali urmau să-şi prezerve funcţiile deţinute fără a-şi încălca reciproc teritoriile. Numai că primarul Gavril Mihuţ, împreună cu cei trei consilieri proveniţi ca şi el din vechiul PNL s-au aliat cu alte partide şi au ales un viceprimar liberal la origine în detrimentul unuia ales dintre cei patru consilieri ex-PDL.

Co-preşedintele PNL Cluj din partea foştilor portocalii, europarlamentarul Daniel Buda cere demisii. „Domnul primar din Chiuieşti – nici nu mă interesează cum îl cheamă – n-a respectat decizia politică, a făcut alte alianţe în consiliul local, nu cu noi şi a pus viceprimar de la vechiul PNL. În prima şedinţă de birou judeţean voi propune excluderea primarului şi a celor trei consilieri proveniţi de la PNL. După demisia vechiului viceprimar PDL primarul a venit la mine şi m-a întrebat ce să facă. I-am spus că funcţia aparţine vechiului PDL şi i-am trasat sarcină co-preşedintelui PNL Dej Dan Gavrea, care răspunde şi de comuna Chiuieşti, să facă două propuneri dintre cei patru consilieri ex-PDL, iar primarul să-şi aleagă viceprimarul. Dar nesimţitul de primar a spus că el nu primeşte comandă de la Cluj. Păi atunci de ce m-a mai deranjat să mă întrebe ce să facă, dacă nu a respectat ce i-am spus? Nu-l mai prinde primăvara în partid”, a declarat Buda.

De cealaltă parte, primarul Mihuţ spune că ”eu am adunat consilierii PNL şi PDL să alegem împreună un viceprimar, dar a venit domnul Gavrea să validăm pe locul de conslier rămas liber un supleant de pe poziţia a şaptea, deci nu pe cel care urma la rând, doar pentru că fusese coleg cu el şi apoi tot pe ăla să-l punem şi viceprimar. Consilerii locali aleg viceprimarul, nu partidul, că noi ştim cu cine lucrăm şi oricum, nu eu votez, consilierii votează. […] Au venit duminica trecută cu Gavrea să se impună omul lor cu forţa. Le-am spus: «Nu veniţi la mine, că eu n-am drept de vot, vorbiţi cu consilierii». Dacă ei au vrut să ne impună pe unul cu forţa, le-am spus la ai mei să pună unul de la PNL”, a declarat Mihuţ.

Află mai multe detalii despre acest subiect pe ziuadecj.ro.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Lucretia spune

    Bine punctat domnule primar. Felicitari!
    Indiferent daca o sa faceti parte sau nu dintr-un partid, la alegerile urmatoare tot dumneavoastra o sa iesiti primar 😉

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.