Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul din Iclod invită oamenii să semneze o petiție online pentru stoparea accidentelor rutiere din localitate

0 104

În urma accidentului mortal care a avut loc aseară în Iclod, în urma căruia două femei au fost omorâte pe trecerea de pietoni, primarul comunei clujene Iclod invită populația să semneze o petiție online. Cam asta este singura măsură pe care edilul șef al comunei o vede ca fiind normală pentru rezolvarea problemei.

”În calitate de primar al comunei Iclod am sesizat în nenumărate rânduri administratorul drumului național și politia rutieră. În ceea ce mă privește am făcut toate demersurile, inclusiv am schimbat tot iluminatul stradal de pe acest drum, cel inițial nefiind corespunzător. Avem promisiuni de 2 ani ca se vor înființa noi treceri de pietoni și se vor trasa noi marcaje. Sper ca aceste evenimente dureroase să-i responsabilizeze pe cei abilitați și să ia măsuri cât mai urgent. Vă invit să semnați în număr cat mai mare”, spune primarul Emil Pârțoc într-o postare pe Facebook.

Petiția online cu titlul ”Stoparea accidentelor în Iclod județul Cluj” are următorul text:

”Oare câți oameni mai trebuie să moară în localitatea Iclod din județul Cluj ca autoritățile să facă ceva în privința aceasta. Dintr-un simplu „Search” pe Google cu textul „Accident Iclod” se ivesc zeci de articole cu accidente în această localitate. De-a lungul anilor chiar s-au întâmplat foarte multe accidente deosebit de grave pe raza localității. Ce ar trebui să facem pentru STOPAREA acestora? Lumea nu mai este înfiorată când aude de „curba morții” de pe Feleac, ci mulți tremură numai când se gândesc că trebuie să treacă prin ICLOD din județul Cluj. Haideți să încercăm să atragem atenția autorităților prin această petiție online, să distribuim la cât mai multă lume, în speranța că POATE o să o vadă cineva care este abilitat în domeniul siguranței rutiere,  pentru a putea  trece liniștiți strada toți oamenii și copiii din localitate și să se poată circula în condiții de siguranță pe acest drum.”

Nu este sigur căror autorități li se adresează această petiție, însă cert este faptul că numărul accidentelor grave, soldate cu numeroase victime și chiar pierderi de vieți omenești, a crescut în ultima perioadă. Un alt lucru cert este faptul că, deși primarul Emil Pîrțoc spune că a schimbat iluminatul stradal, acesta nu este totuși la cel mai bun nivel, porțiunea de drum național 1C care traversează localitatea Iclod fiind și acum cufundată în beznă pe timpul nopții, chiar și în zona trecerilor pentru pietoni.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More