Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul și viceprimarul unei comune bistrițene au încasat nelegal sporuri la salariu, pentru condiții vătămătoare

0 1.979

Potrivit raportului Curţii de Conturi, în anul 2016, în buzunarele primarului Dumitru Buşcoiu şi ale viceprimarului Ioan Costin, din comuna bistrițeană Zagra, au intrat câteva sute de lei în plus la salariu, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare.

„Acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare primarului şi viceprimarului comunei Zagra, contrar reglementărilor legale în vigoare”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Proiectul de hotărâre de Guvern care stabileşte cine din administraţia publică centrală şi din unităţile teritoriale primeşte sporuri este în dezbatere publică abia acum. Acesta vizează angajaţii din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, din prefecturi, unităţi bugetare de subordonare centrală şi locală, precum şi din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare şi investiţii.

Angajaţii din administraţia publică locală sunt exceptaţi, pentru că sporurile acestora au fost deja stabilite prin HG 569/2007, salariile lor atingând pragurile maxime încă de la mijlocul anului 2017.

Sporul pentru condiţii vătămătoare variază între 5 şi 15% din salariu. Pentru a-l primi, funcţionarii trebuie să îndeplinească cel puţin doi factori de risc din cei cinci posibili: existenţa factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi, existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare, structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă.

Acelaşi proiect spune că acest spor se acordă în baza buletinelor de determinare sau de expertizare a locurilor de muncă. Responsabilă de eliberarea acestor buletine este Direcţia de Sănătate Publică.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More