Primele note la Bacalaureat 2018, afişate pe site-ul ministerului. Notele şi rezultatele obţinute la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2018
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare), potrivit Ministerului Educaţiei.
Conform reprezentanţilor Ministerului Educaţiei în 2017 au fost înregistrate 42.000 de contestaţii la nivel naţional la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, majoritatea (respectiv 18.616) fiind depuse la proba de Limba şi Literatura Română. Procentual acestea au reprezentat aproximativ 10% din numărul total al lucrărilor.
Potrivit statisticii în 2004 au promovat Bacalaureatul 84,59% dintre candidaţii înscrişi la prima sesiune, în 2005 – 84,68%, în 2006 – 80,48%, în 2007 – 82,08%, în 2008 – 78,30%, în 2009 – 81,47%, în 2010 – 69,30%, în 2011 – 45,73%, în 2012 – 44,41%, în 2013 – 56,44%, în 2014 – 60,65%, iar în 2015 – 67,9%.