Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primul deces al unei paciente cu COVID-19 la Spitalul Municipal Dej

0 3.706

O femeie în vârstă de 80 de ani, pacientă a Spitalului Municipal Dej, s-a stins din viață joi în unitatea medicală dejeană. Femeia, care suferea de alte afecțiuni grave, a fost confirmată și cu infecția cu COVID-19.

Femeia a fost transportată marți seara la Spitalul Municipal Dej, după ce starea de sănătate a acesteia s-a agravat.

A fost internată în unitatea medicală dejeană, însă pentru că avea și simptome specifice cu infectarea cu noul coronavirus, medicii au decis testarea acesteia.

Rezultatul testului a venit pozitiv, însă, între timp, femeia a decedat azi la spitalul din Dej.

Potrivit Ministerului Sănătății, femeia suferea și de alte comorbidități: Hepatomegalie, leucocitoza, Pneumonie, Diabet zaharat, HTA, boala Parkinson.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, oferă detalii despre pacienta decedată la Dej:

Boala acesteia a debutat marți, 5 mai, având ca simptome dispnee și dureri abdominale. În aceeași zi a fost internată, iar a doua zi, în 6 mai, i-au fost recoltate probe, confirmate pozitiv în 7 mai la laboratorul din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

Femeia avea ca boli asociate, cancer mamar în antecedente, diabet zaharat, hipertensiune arterială, Parkinson.

Acesta este al patrulea deces din zonă pus pe seama noului coronavirus, după cazul femeii de 81 de ani, decedată în 21 aprilie, și cei doi soți din Cășeiu, primul decedat în 24 aprilie și femeia după o săptămână.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.