Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primul meci, prima victorie pentru FC Unirea Dej în noul sezon

0 376

FC Unirea Dej a reușit azi să câștige primul meci din noul sezon al Ligii a III-a, după ce săptămâna trecută în prima etapă echipa dejeană a stat.

Echipa pregătită de la începutul acestui sezon de Gică Barbu a reușit o victorie surprinzătoare în deplasare la Jucu, impunându-se cu 2-1 prin două reușite semnate în a doua repriză.

Scorul a fost deschis la câteva minute de la startul reprizei secunde, prin francezul Stefan Ferhaoui, ajuns la echipa dejeană în această vară, din pasa lui Alex Bălțoi, revenit și el la Unirea Dej după o scurtă aventură la Unirea Alba Iulia. Avantajul dejenilor a fost majorat în minutul 77 de Răzvan Munteanu, care a transformat cu precizie un penalty obținut de Paul Bogdan.

Golul de onoare al gazdelor a venit în minutul 81, de la Paul Cubleșan, care a profitat de o eroare colectivă a apărării dejene și a înscris fără să fie stingherit.

Etapa viitoare, FC Unirea Dej va juca pe teren propriu contra maramureșenilor de la AFC Comuna Recea, în timp ce Unirea Jucu va juca în deplasare cu Viitorul Ulmeni.

Rezultatele etapei a II-a

9 septembrie, ora 17:00
Metalurgistul Cugir – CS Iernut 1-0
Negrescu (90+4)
CS Oşorhei – Avântul Reghin 1-2
Sergiu Ban (62 – pen.) / Bogdan Stavilă (8), Tudor Sbârcea (36)
Unirea Jucu – Unirea Dej 1-2
Paul Cubleşan (81) / Stefan Ferhaoui (50), Răzvan Muntean (77 – pen.)
Sănătatea Cluj – Recolta Dorolţ 4-0
Vitan (45+2), Ceaca (58), Adrian Lupu (78), Horaţiu Rus (88)
FC Zalău – Gaz Metan Mediaş II 0-1
Răzvan Trif (35)

10 septembrie, ora 17:00
ACS Comuna Recea – FC Bistriţa
ASA Târgu Mureş II – AFC Hermannstadt
Viitorul Ulmeni stă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.