Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins transportând fără acte peste 300 de litri de alcool

0 463

Polițiștii au depistat în urma unui control în trafic un șofer ce transporta ilegal peste 300 de litri de alcool.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 10 septembrie, în jurul orei 18:45, polițiștii din Beclean au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe raza localității Șieu-Odorhei. La volan se afla un bărbat de 58 de ani, din Brașov.

În urma controlului autoturismului a fost descoperită cantitatea de 362,5 litri de lichid  incolor cu miros specific de alcool, în pet-uri de diferite dimensiuni, fără să aibă aplicate banderole specifice.

Ca urmare a celor constate, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. Cantitatea totală de alcool a fost indisponibilizată de polițiști.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More