Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins beat la volan pe o stradă din Dej

0 294

Un șofer, de 21 de ani, a fost prins beat la volan pe o stradă din municipiul Dej.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj transmite prin intermediul unui comunicat de presă faptul că, la data de 4 martie, în jurul orei 14:10 poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat șofer în vârstă de 21 de ani, din comuna Cuzdrioara, în timp ce se deplasa pe strada Teilor din municipiul Dej, deși se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Existând suspiciunea că bărbatul s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, reieşind o concentraţie de peste 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, transmit cei de la IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More