Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Prins beat și fără permis la volan. Prezenta o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

0 65

În noaptea de 13 noiembrie, în jurul orei 00:20, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 26 de ani, din Uriu, depistat pe o stradă din orașul Beclean. Acesta era băut la volan.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține nici permis de conducere pentru vreuna dintre categorii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din Beclean, precizează cei de la IPJ Bistrița-Năsăud.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More