Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins cu arbalete de vânzare în parcarea unui magazin din Gherla

0 671

Un bărbat a fost prins cu 19 arbalete pe care încerca să le vândă în parcarea unui magazin din Gherla.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 30 mai, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei din cadrul Poliției municipiului Gherla, a fost depistat un bărbat care deținea și oferea spre vânzare, fără drept, arbalete.

Cel în cauză, un bărbat, de 71 de ani, cetățean britanic cu rezidența în România, în municipiul Gherla, a fost depistat în parcarea unui magazin de pe raza municipiului în care locuiește. Asupra lui au fost găsite 19 arbalete, arme neletale din categoria celor supuse notificării.

Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, bărbatul ar fi achiziționat arbaletele din afara teritoriului României, cu scopul de a le revinde, fără respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 – privind regimul armelor și munițiilor, republicată și actualizată. Conform prevederilor legale, înainte de procurarea  acestui tip de armă, este necesară notificarea organelor de poliție.

Cele 19 arbalete, în valoare de circa 5000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More