Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins fără permis, s-a dovedit că motocicleta pe care o conducea este furată

0 205

La data de 30 ianuarie un bărbat a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere. În același timp s-a dovedit că motocicleta are numere de înmatriculare false și că ar fi fost furată din Spania.

În cadrul acțiunilor preventive desfășurate de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și cei ai Secției 1 de Poliție Rurală Bistrița a fost depistat în trafic la data de 30 ianuarie, în localitatea Jelna, un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea o motocicletă fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că motocicleta nu este înmatriculată, iar numerele de înregistrare aplicate aparțin altui moped, pe care conducătorul auto l-a deținut în trecut. De asemenea, polițiștii au stabilit că motocicleta în cauză figurează ca fiind sustrasă din Spania.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul ar fi postat pe o rețea de socializare mai multe fotografii în care apare cu un autoturism proprietate personală, în fondul forestier al comunei Budacu de Jos, de unde ar fi sustras material lemnos. Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru pătrunderea fără drept cu un autovehicul în fondul forestier și pentru sustragerea de material lemnos.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.