Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins în flagrant: Cu capul de căprior în mașină

0 354

Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce transporta ilegal un trofeu din specia căprior mascul. Ulterior, oamenii legii au efectuat și percheziții.

Patrula de siguranță publică din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș a oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza localității Rogoz.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 33 de ani din localitate, care se afla singur în autoturism.

S-a procedat la controlul autoturismului, iar în interiorul acestuia a fost identificat un trofeu (capul cu coarne ) din specia căprior mascul.

Polițiștii au ridicat trofeul ( capul cu coarne din specia căprior mascul ), în vederea predării către D.S.V.S.A. Maramureș pentru stabilirea cauzelor morții de asemenea au fost ridicate și alte bunuri identificate în autoturism.

Totodată, în continuarea cercetărilor, ieri, 09 mai, polițiștii din cadrul Poliției Târgu Lăpuș împreună cu polițiștii din cadrul S.A.E.S.P. Maramureș au procedat la punerea în executare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Rogoz, emise de către Judecătoria Târgu Lăpuș.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate polițiștii au ridicat aproximativ 5 kg carne ce pare a fi de vânat, o bucată de piele (scalp) cu urechi proaspătă și păr de culoare maronie ce poate proveni de la un exemplar de interes cinegetic din specia căprior, o bucată de material textil cu pete de culoare brun roșcată ce pare a fi sânge de animal și un dispozitiv de vedere /ochire pe timp de noapte.

Probele ridicate cu ocazia perchezițiilor urmează să fie supuse examinărilor de specialitate, iar autoturismul în care au fost găsite bunurile în data de 08 mai a.c., a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză polițiștii continuă cercetările, urmând a se lua măsurile legale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More