Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prins la furat de cupru. Reținut 24 de ore

0 256

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut 24 de ore după ce a fost prins în flagrant în timp ce fura cabluri de cupru. A creat un prejudiciu de 30.000 de lei.

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Postul de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au reținut, la data de 28 mai a.c., pentru 24 de ore un bărbat, de 32 de ani, din Baciu, prins în flagrant în timp ce sustrăgea cabluri din cupru.

La data menționată, în jurul orei 16:00, polițiștii de la transporturi, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și cu jandarmi, l-au depistat pe bărbat sustrăgând cabluri din cupru dintr-o societate din domeniul transporturilor feroviare. Din cercetări a reieșit că, cel în cauză ar fi sustras cabluri și cu o zi înainte, intrând prin efracție în incinta societății.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 30.000 de lei, fiind recuperat parțial. Ieri, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de către reprezentanții parchetului. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fapta prevazuta de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.