Prins la tăiat de arbori. S-a ales cu dosar penal
În dimineața de 8 decembrie, polițiștii din Petru-Rareș au intervenit pentru efectuarea de verificări în urma unei sesizări a unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Beclean.
În urma investigațiilor efectuate la fața locului, notează cei de la IPJ Bistrița-Năsăud, la ieșirea din localitatea Dumbrăvița, a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din Spermezeu.
S-a stabilit faptul că acesta ar fi tăiat, fără drept, nouă arbori de diferite dimensiuni și specii, din fondul forestier național Districtul 3 Târlișua.
Polițiștii au întocmit dosarul penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori și continuă cercetările în acest sens, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.