Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prinsă în timp ce vindea țigarete de contrabandă

0 151

În cadrul acţiunii pe care au organizat-o la începutul acestei săptămâni, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au verificat 59 de societăţi comerciale şi 18 persoane fizice de pe raza municipiului Baia Mare.

De asemenea, transmit cei de la IPJ Maramureș, pe strada Barajului, poliţiştii au surprins o femeie care oferea spre vânzare, la punctul de lucru al întreprinderii individuale, 120 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale, au fost confiscate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.

 Totodată, agenţii economici surprinşi că nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale sau cei care au încălcat prevederile Legii Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 85 000 de lei, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More