Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prinși băuți la volan pe străzile din Bistrița

0 63

Chiar dacă în ultima perioadă cazurile de conducere sub influența alcoolului sunt din ce în ce mai frecvente și de multe ori apar efecte tragice, unii șoferi sfidează încă legile circulației pe drumurile publice.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud , la data de 15 decembrie, poliţiştii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 35 ani, din Bistriţa, care conducea un autoturism prin localitate, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproximativ 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

La fel, în noaptea de 15/16 decembrie, tot poliţiştii Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 29 ani, din Tureac, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistriţa, chiar dacă se afla sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.