Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prinşi de jandarmi la tăiat ilegal de arbori din zonă protejată de lege – FOTO

0 22

În data de 19 ianuarie, în jurul orei 08.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, aflat în patrulare în Pădurea Bisericii din apropierea municipiului Cluj-Napoca, zona ,,Groapa Moşului”, au depistat doi bărbaţi care tăiaseră ilegal material lemnos, specia gorun.

Jandarmii i-au identificat pe Traian P.(43 de ani), respectiv Călin S.(25 de ani), ambii domiciliaţi în localitatea Floreşti din judeţul Cluj, după care au sesizat Ocolul Silvic Cluj pentru a trimite un reprezentant la faţa locului în scopul evaluării prejudiciului cauzat.

La sosirea angajatului Ocolului Silvic Cluj, acesta a precizat că tăierea materialului lemnos s-a făcut într-o zonă protejată de lege.

Cei aproximativ doi metri cubi de material lemnos au fost daţi în custodia Ocolului Silvic Cluj.
Pe numele persoanelor în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru fapte susceptibile de a fi infracţiune de ”tăiere fără drept de arbori ”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 108, alin. 2, lit.c) din Codul silvic(Legea 46/2008 actualizată), dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.