Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prinși după 2 ani. Două femei și un bărbat au dat țepe unor bătrâni din Bistrița

0 496

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au identificat două femei și un bărbat, toți din județul Galați, bănuiți de comiterea unor furturi. Prejudiciul, estimat la aproximativ 17.000 de lei, a fost recuperat integral și restituit păgubiților.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii octombrie 2020, cei trei, cu vârste cuprinse între 27 și 31 de ani, sub pretextul că oferă ajutoare, sume de bani, cupoane de reducere, ori produse de curățenie unor persoane vârstnice, ar fi pătruns astfel în locuința a trei persoane din Bistrița, de unde ar fi sustras mai multe sume de bani.

Prejudiciul total a fost de 7500 de lei și 1950 de euro, fiind recuperat integral pe parcursul cercetărilor și restituit persoanelor păgubite.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Polițiștii care instrumentează astfel de cazuri recomandă să nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.

Dacă la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care vând sau solicită cumpărarea unor produse, evitaţi-le ! În niciun caz nu le permiteţi accesul în locuinţă. De asemenea, solicitați să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţia persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte.

Când vă aflaţi în locuinţă, ţineţi permanent uşa închisă cu cheia deoarece hoţii profită de această neatenţie şi sustrag din hol genţi sau obiecte de îmbrăcăminte.

Totodată, în cazul în care doriţi să angajaţi zilieri sau îngrijitori, verificaţi înainte identitatea acestora.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More