Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prințul Charles al Marii Britanii salvează Castelul Banffy de la Bonțida

2 111

castel bontida - electric castle -2

Prințul Charles al Marii Britanii salvează Castelul Banffy, din Cluj, care se află în reparații de 13 ani. 

Și asta după ce arhitectul britanic specializat în conservarea monumentelor, David Baxter, venit în 2001 în țara noastră, pentru un proiect de restaurare, i-a scris Prințului Charles.  Îndrăgostit de Castelul Banffy din Bonțida, arhitectul nu a mai vrut să plece din România.  

„Prințul de Wales a fost cucerit de idee, așa că ne-a scris o scrisoare, a semnat-o și ne-a mărturisit cât de mult îi place acest proiect. Scrisoarea a fost aur curat pentru noi”, a povestit David Baxter, citat de incont.ro. 

În cei 13 ani de când au pornit lucrările de renovare, cheltuielile au depășit 3 milioane de euro, fiind scoasă la lumină doar o mică parte din castel, respectiv clădirea bucătăriei, transformată în cafenea, câteva spații de cazare și grajdurile.

Datând din anul 1300, castelul Banffy a fost recuperat abia în anii 2000 de către moștenitoarea familiei, Cătălina Banffy, care are însă acum 90 de ani și trăiește în Maroc. Din 2009, ea a lăsat castelul în grija fundației Transilvania Trust.

Ultimul locatar al castelului a fost însă Miklos Banffy, care a trăit la Bonțida până în 1944, când a fost nevoit să părăsească domeniul.

„Banffy Miklos a fost un politician eminent, un scriitor. La acea vreme, armata germană, care se retragea din Rusia, a trecut pe lângă castel și i-a dat foc. Avem mare noroc că structura castelului a rămas intactă”, după cum a povestit arhitectul Baxter.

Cele mai mari stricăciuni au fost suportate însă de clădire în perioada comunistă, când aceasta a fost transformată în CAP. 

Sursa: YahooNews.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

2 Comentarii
  1. facebook_crisy.cristinel spune

    https://www.youtube.com/watch?v=SQWSwUh3gr0&hd=1

    A fost cel mai mare castle din Transilvania si acuma nu mai este nimic din el

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.