Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Probleme descoperite de autorităţi la aparatele de cafea din România

0 188

Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) demarează o acţiune la nivel naţional ce vizează controlul celor circa 100.000 de automate de cafea care funcţionează în prezent în România.

„În momentul de faţă, pe baza specificaţiilor tehnice ale acestor aparate, acestea nu au dreptul să funcţioneze outdoor, fiind proiectate exclusiv pentru a fi folosite în interior. De asemenea, automatele de cafea pot funcţiona, în condiţii de siguranţă deplină, doar dacă sunt branşate la o reţea de apă”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Marius Pîrvu, preşedintele ANPC. 

Conform unor studii, automatele de cafea regăsite pe majoritatea teritoriului României sunt branşate la recipiente care utilizează surse de apă necunoscute, nesigure.

 În urma investigaţiilor efectuate de ANPC, comercianţii trebuie să prezinte toate autorizaţiile necesare pentru ca aceste automate să poată funcţiona în continuare, în prezent acestea fiind neînregistrate şi neautorizate.

ANPC vizează, de asemenea, măsuri prin care denumirile reale şi ingredientele complete ale produselor comercializate prin intermediul automatelor să fie specificate.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More