Produse expirate, alimente mucegăite, preț la casă mai mare ca la raft, descoperite de inspectori în magazine LIDL din Cluj
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat pe parcursul lunii august o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.
În acest context, Comisariatul Județean pentru Protecția Comnsumatorilor a controlat 13 magazine de pe raza județului Cluj, iar, pentru neregulile constatate, comisarii clujeni au aplicat următoarele sancțiuni:
– 24 amenzi contravenționale, în valoare totală de 340.000 de lei
– 10 avertismente
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 4.000 lei
– oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru două unități.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Cluj, în timpul controalelor s-au referit la:
– comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
– comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, arsuri
– comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă)
– neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparativ cu cel de la casa de marcat
– comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite, unele in proces de fermentație
– comercializarea unor ouă neigienizate, sparte, cu scurgeri de conținut pe ambalaj
– comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea „produs/ din produs decongelat”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
– utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
– utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
– folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
– deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
– utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
– comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
– comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
– nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere, menținerea unor campanii promotionale care si-au incetat valabilitatea)
– folosirea unor spații de depozitare neigienizate corespunzător, cu paviment deteriorat
– existența pavimentului aferent vitrinelor frigorifice neigienizat ( cu mazga, praf in exces, produse depreciate) și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
– nerespectarea regimului de temperaturi de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
– existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.