Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Profesorii trebuie plătiți în funcție de activitatea didactică, susține M. Miclea

0 217

Profesorul Universității Babeș-Bolyai, Mircea Miclea, susține ideea că profesorii trebuie plătiți în funcție de performanța lor didactică.

Cu prilejul dezbaterii „Schimbăm România prin educaţie. La centenar, pe drumul european”, organizat de Platforma România 100, profesorul universitar Mircea Miclea și-a susținut ideea de a plăti cadrele didactice în funcție de performațele lor la catedră, susține agerpres.ro.

”Unul dintre lucrurile care cred că sunt esenţiale în momentul de faţă este trecerea la evaluarea performanţelor personalului didactic. Adică acum se vor da mai multe salarii, dar trebuie să înţelegem contra a ce tip de performanţe în actul didactic, pentru că altfel vor fi doar bani cheltuiţi care nu vor aduce niciun fel de valoare adăugată şi este esenţial în acest moment să se treacă la o evaluare a performanţelor cadrelor didactice şi la ierarhizare a salarizării, inclusiv a salarizării în funcţie de performanţele lor.” a declarat acesta.

În opinia sa este esențială restructurarea sistemului de învățământ pentru ca acesta să devină unul performant și de calitate, căci, susține acesta, nu schimbarea legislativă este cea necesară ci schimbarea practicilor din sistemul educațional.

„Nu putem să mergem în continuare ca cei slabi şi cei buni să primească acelaşi salariu şi nimeni să nu îi tragă la răspundere. În momentul de faţă nu ai niciun fel de tragere la răspundere dacă actul tău didactic este foarte prost”, a afirmat același Mircea Miclea.

Sursa: agerpres.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata