Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prognoza meteo de Paște 2021. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

0 383

Se spune că așa cum este vremea de Florii, la fel va fi și de Paște.

De joi, vremea va intra într-un proces de încălzire semnificativă. Este posibil ca în ultima zi din această lună să înregistrăm în mare parte din țară, dar mai ales în partea de sud-vest, sud-est și est a țării, valori care să se apropie de 24, posibil de 25 de grade Celsius, reprezentând maxima unei zile de vară în țara noastră, potrivit directorului ANM, Elena Mateescu.

Pe 1 și 2 mai este posibil să mai coboare valorile de temperaturi în jurul a 20-23 de grade Celsius și vor fi ploi izolate în partea de nord-vest, centru și sud-est a țării.

Prognoza meteo de Paște 2021. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere
 

„De Înviere va fi o noapte liniștită. Este posibil ca dimineața să fie ceață în zonele centrale, nordice și sudice, cu valori nu preponderent negative, posibil doar în zona montană înaltă. În restul țării contăm pe valori la nivelul minimelor, în jurul la 6-10 grade Celsius. Cel mai cald va fi în zonele sudice, sud-vestice și sud-estice ale țării”, a mai spus Elena Mateescu.

În ziua de Paste, pe litoral va fi vreme frumoasă, deși e posibil să apară câțiva nori și câteva ploi slabe. Se vor înregistra 18-19 grade Celsius. În zona de munte, stratul de zăpadă va permite iubitorilor să petreacă acea perioadă pe pârtii, pentru că stratul de zăpadă va fi în continuare prezent: de 40-50 cm în Valea Prahovei, 290 cm la Bâlea Lac, iar la Vârful Omu, 190 de cm.

Chiar și la munte vor fi valori de 8-10 grade Celsius, valori agreabile.

În Oltenia, Muntenia, Moldova și în partea de vest a țării se vor înregistra 18-19 grade Celsius, fiind considerate valori apropiate, ușor mai coborâte de normalul climatologic.

Luna mai marchează un salt în ceea ce privește valorile de temperaturi, în medie cu 6 grade Celsius față de a doua lună de primăvară și valori în jurul a 22-23 de grade Celsius sunt considerate valori agreabile din punctul de vedere al petrecerii timpului în aer liber.

„Luna mai va fi în general apropiată de normalul termic, cu valori de precipitații apropiate de normal”, a mai spus directorul ANM.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More