Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prognoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea până pe 14 iunie

0 22

vremea-Meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 – 14 iunie, pentru toate regiunile din ţară.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În următoarele două săptămâni vremea va fi călduroasă în majoritatea zilelor, iar cel mai cald va fi în jurul datei de 9 iunie, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere până joi dimineaţa, 4 iunie, când se vor atinge valori medii de aproximativ 15 grade, apoi nu vor mai avea variaţii semnificative.
Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai mare în zilele de 4 şi 5 iunie şi din nou din data de 9 iunie, dar vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

CRIŞANA

Regimul termic va fi, în general, în creştere până în data de 9 mai, când mediile maximelor se vor situa în jurul valorii de 31 de grade şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii iunie. De miercuri, 10 iunie, temperaturile vor scădea uşor, dar mediile nu vor coborî sub 28 de grade. Valorile nocturne vor creşte treptat în primele 4 zile ale intervalului de prognoză, apoi vor rămâne relativ constante, iar mediile vor fi de 14…15 grade.

Până la începutul săptămânii viitoare doar cu totul izolat pot să apară ploi slabe, de scurtă durată, apoi probabilitatea creşte, însă aversele vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii destul de restrânse.

TRANSILVANIA

Până în data de 4 iunie, vremea se va încălzi treptat, iar mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 28 de grade. Urmează o zi în care ele vor scădea uşor, apoi procesul de încălzire se va relua, până marţi, 9 iunie, când media maximelor termice va ajunge la aproximativ 29 de grade. După această dată se va reveni treptat la medii de 26…27 de grade, ca la începutul
intervalului. Temperaturile minime vor avea aproximativ aceeaşi tendinţă, iar mediile vor oscila între 9 grade în prima zi şi 13 grade în dimineaţa zilei de 5 iunie.

În 4 iunie, dar şi între 9 şi 13 iunie, vor fi averse în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. În restul intervalului ploi de scurtă durată pot să apară cu totul izolat.

MARAMUREŞ

Trendul general al evoluţiei temperaturilor va fi de creştere până în data de 9 iunie, când media maximelor va atinge 30 de grade, valoare mult mai ridicată decât ar fi normal la începutul verii. În zilele următoare ele vor începe să scadă uşor, dar vor rămâne încă ridicate faţă de mediile climatologice şi nu vor coborî sub 26 de grade. Temperaturile minime vor avea medii care vor oscila între 11 grade în prima zi din iunie şi aproape 14 grade în dimineaţa de 10 iunie.

În 4 iunie şi între 9 şi 13 iunie, local vor cădea averse în general slabe cantitativ. În restul intervalului acestea vor fi posibile izolat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.