Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Proiect de lege pentru susținerea unor meșteșugari din Munții Apuseni

0 100

Azi a fost adoptată Legea Moților, lege prin care se dorește menținerea practicării unor meșteșuguri din zona montană a Apusenilor, dar și împiedecarea scăderii populației din zona respectivă.

Deputatul PSD Cornel Itu a transmis că Legea moților, al cărei co-inițiator este, lege adresată locuitorilor din zona Munților Apuseni, a fost adoptată miercuri, 19 decembrie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Este vorba de  proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, care prevede acordarea de facilități fiscale pentru continuarea practicării unor meșteșuguri tradiționale, cu scopul de a stabiliza locuitorii din zona montană și a împiedica, astfel, scăderea populației din Munții Apuseni.

Practic, notează domnul Itu, noua lege corelează prevederile legale cu legislația actuală din domeniu, astfel încât actul normativ să fie aplicat, întrucât, din păcate, Legea 33/1996 nu a avut efecte de la intrarea în vigoare până în prezent, fiind blocată succesiv ori de Legea fondului funciar, ori de Codul silvic.

 Astfel, potrivit noii legi, cei care dețin carnet de moţ au dreptul la 10 mc de material lemnos pe picior/an, dar nu mai mult de 15 mc de familie, la jumătate de preţ, cu dreptul de a-l prelucra şi valorifica prin comerţ ambulant. Carnetul de moţ se obține cu o singură condiţie: solicitanții trebuie să aibă domiciliul stabil pe raza unei localităţi din Apuseni.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More