Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Proiecții cinematografice în Salina Turda, la „Caravana filmului românesc”

0 55

Caravana filmului românesc ajunge la acest final de săptămână în municipiul Turda cu un bogat program de filme, ce se adresează, în egală măsură, copiilor, părinților și bunicilor, anunță organizatorii.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiecțiile vor avea loc în Parcul Teilor, Salina Turda și curtea interioară a Muzeului de Istorie, în perioada 20 — 22 mai.

Școala românească de film a format, de-a lungul timpului, numeroși artiști ce au încântat generații de spectatori, le-au marcat copilăria prin creațiile lor și au contribuit, în mod direct sau indirect, la cizelarea gustului artistic al publicului. Acești artiști au consolidat o cinematografie care se bazează pe diversitate stilistică și tematică, pe viziune, tehnică și talent. Din acest motiv, ‘Caravana filmului românesc’, proiect aflat în al patrulea an de existență, continuă promovarea filmului românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naționale și cineaștilor români”, se arată în comunicat.

În cele trei seri ale evenimentului, spectatorii cinefili de toate vârstele sunt invitați să vizioneze filme proiectate în aer liber în Parcul Teilor (Zona Materna), cu începere de la ora 21,00. Vor fi prezentate filmele „Nunta mută” (o tragi-comedie în regia actorului Horațiu Mălăele), „Secretul armei… secrete” (un film în regia lui Alexandru Tatos, care spune povestea unui împărat autoritar și ranchiunos, mânat de obsesia războiului, ce își dispută cu Zmeul „arma secretă”, care, în loc să țintească înainte, trage înapoi pentru a deruta inamicul) și „Concertul” — un film realizat de Radu Mihăileanu și apreciat de presa franceză și care a primit numeroasele nominalizări sau premii la importante festivaluri internaționale de film, precum European Film Academy Award sau Premiile César.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă proiecțiilor în aer liber, filmele vor putea fi vizionate la Teatrul „Aureliu Manea”, cu începere de la ora 19,00.

Salina Turda este locul unde cei mici se pot delecta cu pelicule ca: „Veronica”, „Veronica se întoarce”, „Tinerețe fără bătrânețe”, „Zâmbet de soare” (filme nemuritoare realizate de Elisabeta Bostan) sau „Dopul scuză mijloacele” (regia: Mihai Ionescu).

Toate aceste filme vor fi prezentate cu subtitrare în limba engleză, astfel încât vizitatorii străini aflați la Salina Turda să poată viziona, alături de spectatorii români, seria de filme programate sâmbătă, 21 mai și duminică, 22 mai.

Sâmbătă, 21 mai, de la ora 21.30, în cadrul programului „Noaptea muzeelor”, în Curtea interioară a Muzeului de Istorie, va fi prezentat filmul „O poveste de dragoste. Lindenfeld”, ce poartă semnătura reputatului regizor Radu Gabrea.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More