Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Proiectul de reamenajare și modernizare a Pădurii Bungăr ca zonă de agrement, aprobat de consilierii locali dejeni – VIDEO

0 91

Ședința ordinară a Consiliului Local Dej pe luna octombrie a avut azi pe ordinea de zi, la primul punct, Proiectul de hotărâre privind ”Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din Pădurea Bungăr, Municipiul Dej”.

Primarul Costan Morar a prezentat în fața consilierilor locali planurile sale în ceea ce privește acest proiect, a cărui valoare se ridică la peste 13,5 milioane de lei și care va fi finalizat, după aprobarea investiției, în termen de 36 de luni, din fonduri proprii ale bugetului local și din fonduri externe nerambursabile din Programul Operațional Regional 2014-2020, axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Zona de agrement a Pădurii Bungăr va suferi astfel o transformare totală, urmând a fi organizate zone de relaxare, de camping, de activități sportive și de recreere.

Pentru a putea pune proiectul în aplicare, mai întâi va avea loc o acțiune de curățare și salubrizare a amplasamentului, defrișare a aproximativ 60 de arbori deteriorați, în locul cărora vor fi plantați puieți, dar și lucrări de amenajare a terenului, construire de alei pietonale principale și secundare, piste de alergat și pistă pentru biciclete.

Pentru zonele prevăzute cu locuri de joacă, proiectul prevede ca obiective 16 ansambluri de joacă din 31 de elemente cu structură de lemn (la umbră) și 14 ansambluri de joacă din 27 de elemente cu structură de lemn /(la soare), dar și loc de joacă destinat copiilor cu dizabilități dotat cu 8 ansambluri de joacă special create pentru astfel de utilizatori.

În zonele destinate activităților sportive se vor ridica: un spațiu pentru fitness, dotat cu 7 aparate destinate tuturor grupelor de mușchi, teren de tenis de câmp, teren de minifotbal, teren de sport (baschet, volei, tenis, minifotbal), parc de aventuri dotat cu 9 echipamente pentru dezvoltarea echilibrului, spațiu pentru jocuri de societate dotate cu mese și scaune pentru șah și dame.

În spațiile pentru picnic, vor fi organizate 19 elemente pentru grătar, 58 de mese cu bănci pentru 8 persoane, 19 pergole, în apropierea cărora vor fi amplasate coșuri de gunoi și panouri informativ/educative.

Zonele destinate animalelor de companie prevăd parcele amenajate pentru slalom câini pentru diferite tipuri de dresaj și antrenamente, trasee de obstacole pentru câini, tuneluri de formă cilindrică, rampe cu obstacole, dar și coșuri de gunoi prevăzute cu pungi pentru reziduurile animale.

Proiectul mai prevede o zonă multifuncțională – depozit, pază, control rețea, WiFi, vestiare cu dușuri, grupuri sanitare și camere de supraveghere în infraroșu, și un punct de parcare biciclete.

În funcție de suprafața de teren rămasă, se vor planta aproximativ 88 de puieți forestieri.

O altă zonă foarte importantă va fi reprezentată de amfiteatrul în aer liber, care va fi prevăzut cu platformă din pavaj și gradene cu 90 de locuri, destinat activităților educaționale sau artistice.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More