Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Proiectul UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptat tacit de Camera Deputaților

0 1.174

Deputații au adoptat tacit proiectul inițiat de doi parlamentari UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc, care poate avea președinte și limba oficială maghiară.

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede acordarea autonomiei pentru Ținutul Secuiesc. Acesta a fost înaintat către Senat, care este for decizional și poate fi consultat aici. 

Conform site-ului Camerei Deputaților, proiectul a fost elaborat de deputații UDMR Biro Zsolt Isvan și Kulcsar – Terza Jozsef – Gyorgy și a fost depus la prima cameră în 23 decembrie. Expunerea de motive care a stat la baza inițiativei legislative a celor doi parlamentari maghiari poate fi citită aici.

Data la care s-a împlinit termenul constituțional pentru dezbatere și vot a fost 25 martie 2020, iar consultarea publică ar fi putut avea loc până la 7 februarie.

Proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ, dar și de la Consiliul Economic și Social și un punct de vedere negativ de la Guvern. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat în 23 aprilie, ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile în care putea fi supus la vot.

Conform proiectului adoptat de Camera Deputaților, Ținutul Secuiesc este delimitat astfel: ”Teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş (Marosszék) care aparţine judeţului Mureş. Scaunele sunt teritorii tradiţionale secuieşti:

a) Scaunul Kézdi (Kézdiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Secuiesc (Kézdivásárhely),
b) Scaunul Orbai (Orbaiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Covasna (Kovâszna)
c) Scaunul Sepsi (Sepsiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyörgy)
d) Scaunul Ciuc (Csíkszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Odorheiu Secuiesc (Székelyudvarhely)
f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
g) Scaunul Mureş (Marosszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Mureş (Marosvásárhely)
h) Scaunul Micloşoara-Brăduţ (Miklósvár-Bardoc) (Miklósvár-Bardocszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Baraolt (Barót)”.

Proiectul de lege pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc este o aberaţie neconstituţională, un atentat la adresa suveranităţii statului român, susține deputatul clujean Horia Nasra într-un comunicat de presă.

”Acest proiect a primit avize negative de la „Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale” şi „Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului”, prin urmare, consider că preşedinţii respectivelor comisii trebuiau să urmărească cu atenţie şi responsabilitate derularea procedurii legislative şi să amendeze public, din timp, această ABERAŢIE NECONSTITUŢIONALĂ.

Ajunsă la vot, această aberaţie neconstituţională ar fost respinsă cu o largă majoritate! Le solicit colegilor din Senat să RESPINGĂ de URGENŢĂ acest proiect, acest atentat la adresa suveranităţii statului român”, mai spune parlamentarul clujean..

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More