Protest inedit în stradă la Sântioana. Localnicii au plantat flori, copaci și au pescuit în gropile drumului județean – FOTO/VIDEO
Zeci de localnici din Sântioana au ieșit azi din nou în stradă pentru a protesta față de condițiile groaznice ale drumul județean 109C, care leagă Gherla de Cămărașu. Sătenii au plantat flori și copaci în gropile de pe drumul care le străbate localitatea.
Locuitorii din satele străbătute de drumul județean 109C sunt deja obișnuiți cu protestele. ”Drumul groazei”, așa cum a fost botezat de localnici este nu doar subiect de glume, dar și o serioasă cauză a nemulțumirii locitorilor din acea zonă, sătui să-și rupă an de an mașinile pe unul dintre cele mai dezastruoase drumuri din județ.
Lucrările de reabilitare a drumului dintre Gherla și Cămărașu se desfășoară de câțiva ani, mai mult prin pauze, decât prin rezultate vizibile, iar localnici s-au săturat.
În luna iulie 2014, în urma unui protest al locuitorilor la Fizeșu Gherlii, s-au demarat și apoi finalizat lucrările la o mică porțiune de drum între Fizeșu Gherlii și Țaga. În luna aprilie a acestui an a fost rândul locuitorilor din Țaga să iasă în stradă, sute de persoane protestând față de starea drumului din localitate.
Ulterior acestor manifestări, președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, a promis că situația se va rezolva și că locuitorii din zonă vor avea parte de un drum reabilitat. Iar în luna august a acestui an Consiliul Județean Cluj a alocat sume importante de la buget pentru reabilitarea drumului.
Totuși, lucrările bat pasul pe loc, iar localnicii au decis să iasă din nou în stradă, joi la prânz, când câteva zeci de persoane i-au reproșat președintelui CJ Cluj, prezent și el la protest, starea drumului.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1012328538829913.1073742080.467241263338646&type=3&uploaded=30
https://www.youtube.com/watch?v=ySjkDK1BjOc&feature=youtu.be
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.