Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Protest spontan la Salina Ocna-Dej – FOTO/VIDEO

5 44

salina ocna dej

Un protest spontan a izbucnit în această dimineață la Salina Ocna-Dej. Aproximativ 70 de angajaţi se află acum în subteran, unde s-au blocat și așteaptă ca directorul să le asculte nemulțumirile.

Conform surselor Someseanul.ro ar fi vorba de aproximativ 70 de muncitori din tura de noapte care protestează în minele salinei. Directorul acesteia, alături cu directorul economic sunt la această ora în discuții cu muncitorii și speră să îi convingă să înceteze protestele.

La Salina Ocna Dej a venit și primarul Morar Costan care a stat de vorba cu conducerea Salinei și a încercat să găsească o soluție pentru a rezolva această problemă .

ACTUALIZARE 14:30: Conform conducerii Salinei Ocna Dej, muncitorilor li se asigură hrană și apă. La această oră se poartă negocieri cu angajații pentru a vedea care sunt nemulțumirile lor. Urmează ca în jurul orei 16:00 să se finalizeze discuțiile.

ACTUALIZARE 14:38: Directorul Salinei Ocna-Dej, Mihuț Georgel a confirmat faptul că muncitorii sunt nemulțumiți de salarii. Tot acesta susține că până la această oră 80% din probleme au fost rezolvate.

ACTUALIZARE 16:53: Momente tensionate la Salina Ocna-Dej, unde unui muncitor aflat în mină i s-a făcut rău. Din primele informații primite de la reporterii Someseanul.ro aflați la fața locului se pare că un bărbat de aproximativ 40 de ani a făcut o criză de epilepsie. La fața locului s-a deplasat o ambulanță de la Dej care i-a acordat îngrijri medicale.

ACTUALIZARE 17:10: Directorul Salinei Ocna-Dej, Georgel Mihuț anunță că s-a ajuns la un consens cu muncitorii. Aceștia ies rând pe rând din Salină.

Cerințele muncitorilor blocați în subteran vor fi analizate în perioada 14-18 iulie. Oamenii cer majorarea salariilor și angajarea mai multor muncitori pentru munca în subteran.


 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

5 Comentarii
  1. timea spune

    si acest primar ar trebui sa se implice mai mult la salina dej,parerea me este ca ar trebui sa ia exemplu de la priarul din tura sau mai bine zis trebuie sa vada cum sa investit la salina din turda, si la dej ar fii foarte frumos sa faca ceva, daca bine am auzit de la parintii mei mai ales de la mama pe vremuri era foarte frumos

    1. A spune

      Timea draga, ce-ar fi sa inveti intai sa scrii corect romaneste si doar apoi sa comentezi pe someseanul.ro?!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.