Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Protestul ”Salvați Roșia Montană!” continuă la Cluj

0 31

someseanul-Cluj-Salvati Rosia Montana (25)

După ce duminica trecută peste 5.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană, în această săptămână un nou protest de amploare se va organiza în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Peste 5.000 de clujeni au ieșit în stradă în 1 septembrie pentru a-și striga nemulțumirile față de proiectul de la Roșia Montană. Protestele au continuat și în zilele următoare, chiar dacă numărul participanților a scăzut simțitor. Însă organizatorii nu se lasă, iar pentru duminică, 8 septembrie, anunță o nouă manifestație de amploare pe străzile Clujului.

”CLUJUL S-A AFLAT ÎNTOTDEAUNA ÎN AVANGARDA LUPTEI PENTRU ROŞIA MONTANĂ. Vino duminică în piaţă! Ascultă argumentele noastre şi spune-le pe ale tale! Apoi alătură-te celui mai masiv marş civic din istoria acestui oraş – arată-le preşedintelui, guvernanţilor, parlamentarilor, că s-a mers prea departe! Cere RETRAGEREA proiectului de lege destinat Roşiei Montane şi DEMISIA guvernului Victor Ponta!” spune mesajul protestatarilor de pe Facebook.

Protestele au fost declanșate în România după ce, în 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minieră din zona Roşia Montană. Legea se află și pe ordinea de zi a Parlamentului spre adoptare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.