Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Protocol de cooperare între Instituția Prefectului – județul Bistrița-Năsăud și Registrul Auto Român

0 660

prefectura bistrita

Instituția Prefectului — județul Bistrița-Năsăud, reprezentată de prefectul Ioan Țintean, și Registrul Auto Român, din subordinea Ministerului Transporturilor — Departamentul Supraveghere de Piață—, reprezentat prin șeful de departament Mihai Dogărescu, au stabilit încheierea unui protocol de cooperare pentru prevenirea, constatarea și sancționarea încălcării prevederilor legale privind desfășurarea activităților comerciale de către agenți economici, asociații nonprofit și persoane fizice.

Scopul principal al protocolului îl reprezintă creșterea eficienței acțiunilor de control la persoane fizice și juridice, conform competențelor instituționale, iar în acest sens se va proceda la furnizarea reciprocă de informații pentru asigurarea unei bune desfășurări a activității celor două instituții.

Protocolul presupune, de asemenea, realizarea unor acțiuni în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean și ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud, în vederea prevenirii, descoperirii, constatării, combaterii și sancționării oricăror fapte săvârșite de persoane fizice sau juridice, care au ca efect încălcarea legislației și punerea în pericol a siguranței circulației, a sănătății și vieții participanților la traficul auto.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More