Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

PSD Cluj bate nasul primarului din Florești. „Urbanism sălbatic” și „infrastuctură proastă”

0 1.476

PSD Cluj lovește în administrația comunei Florești. Primarul celei mai mari comune din România este pus la zid pentru „urbanism sălbatic” și „infrastructură proastă.”

PSD Cluj lovește tare în primăria Floreşti. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis către Agerpres se aduc acuze actualei conduceri administrative, acuze ce încep de la o lipsă de comunicare cu cetățenii, lipsa transparenței și duc până la marile probleme ale traficului rutier, ale infrastructurii și a mizeriei.

Începutul comunicatului vrea să pună în lumină incompetența administrației în ceea ce privește deszăpezirea și serviciile de salubrizare, probleme care, se notează în același comunicat, par a fi uitate căci primăria Florești s-ar „lăuda” cu amenzile date locuitorilor din Florești.

„Florești, cea mai mare comună din România, are o conducere administrativă mică: deficitară la competenţe administrative, corigentă la comunicarea cu cetăţenii şi lipsită de transparenţă, administraţia Şulea, prinsă nepregătită de prima zăpadă mai serioasă, a anunţat ieri triumfător cum în perioada septembrie – noiembrie 2018, Direcţia Poliţia Locală Floreşti a aplicat sancţiuni în valoare de 160.000 lei cetăţenilor care nu şi-au făcut declaraţia de salubritate, deşi au beneficiat de serviciul de salubritate, în condiţiile în care floreştenii erau disperaţi pentru că localitatea era complet înzăpezită.” se arată în comunicatul dat publicității de către PSD Cluj.

Profitând de acești factori în care stă prinsă primăria Florești, reprezentanții PSD Cluj continuă prin a-și descrie proiectele implementate sau în curs de implementare pentru bunăstarea comunei, în special cele axate pe infrastructură. 

„Concret, a fost sprijinită alocarea de fonduri pentru modernizarea străzii Erorilor prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), cu o sumă în cuantum de aproximativ 2,5 milioane euro, apoi am susţinut şi modernizarea drumurilor judeţene din zonă, Guvernul României repartizând la nivelul judeţului Cluj 15 milioane euro. De asemenea este important pentru noi şi finalizarea lucrărilor la DJ 107M Luna de Sus – Săvădisla – Băişoara – Iara care arată într-o stare deplorabilă şi care în mod surprinzător nu-l interesează pe dl. Horea Şulea, chiar dacă este coleg de partid cu dl. Alin Tişe” a declarat consilierul judeţean Viorel Luca, preşedintele PSD Floreşti.

Nu în ultimul rând, comunicatul PSD conține și anumite afirmații ale domnului Mihai Curteanu, secretar executiv al social-democraţilor floreşteni, declarații ce au în vedere modernizarea străzii Eroilor. Acesta acuză administrația Floreștiului de incompetență căci documentația pentru modernizarea străzii mai sus numite nu este încă finalizată.

„În calitate de locuitor al Floreştiului sunt profund dezamăgit de urbanismul sălbatic, infrastructura proastă, problema traficului, lipsa creşelor şi a gradiniţelor, problema gunoaielor şi a mizeriei din comună, toate aceste fiind posibile datorită primarului zero realizări care pune zilnic în pericol sănătatea şi viaţa locuitorilor comunei prin impotenţa administrativă de care dă dovadă!” a declarat Mihai Curteanu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More