Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Raed Arafat despre un nou lockdown în România. „Vom asista la creșterea numărului de cazuri mai departe, nu la platou și nu la scădere”

0 90

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că în perioada următoare nu vom ajunge la un lockdown, chiar dacă vor exista creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19.

“Eu cred că la lockdown real nu vom putea ajunge din nou pentru că avem mai multe mijloace. Nici în valul trei nu am avut și am avut măsuri mult mai calculate și mai țintite decât un lock down în sensul cuvântului din alte țări, în care toată lumea a stat acasă și totul a fost închis. Noi nu am avut acest lucru”, a spus Raed Arafat.

Întrebat când vom putea atinge vârful pandemiei de COVID-19, Raed Arafat a precizat:

“Clar că momentan vom asista la creștere mai departe, nu la platou și nu la scădere. Consider că vom vedea o creștere cel puțin în următoarea perioadă, o săptămână-două”, a precizat Raed Arafat.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat vineri seara pentru B1 TV că autoritățile încearcă să evite închiderea unor segmente economice în contextul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19.

“Dorința noastră este să nu ajungem din nou la închidere a unui segment economic total. De aici vine folosirea acestor modalități, folosirea certificatului, a faptului că ești vaccinat sau testat, poți intra în unele zone care nu sunt considerate esențiale, sunt neesențiale dar totuși să nu le închizi, dar să condiționezi anumite reguli de sănătate publică.

Unii încearcă să inducă ideea că dacă se vaccinează e rău, dacă se pun reguli e rău, dacă cerem ceva e rău. În România nu s-a pus niciodată ideea vaccinării obligatorii. Nu am zis niciodată că o să se facă. Nu există acest lucru. Există discuții pe segmente, cum e segmentul sanitar și ați auzit Ministerul Sănătății spunând acest lucru, dacă nu ești vaccinat, măcar să te testezi să putem ști că poți lucra în mediul ăsta în mod corect”, a spus Raed Arafat.

Șeful DSU a precizat că deși nu se poate vorbi despre vaccinarea obligatorie, măsurile restrictive sunt considerate de CESO ca fiind măsuri de sănătate publică:

“Lumea vede aceste măsuri de sănătate publică, nu ca măsuri de încălcare a drepturilor. La noi nu se pune problema la obligarea oamenilor să se vaccineze, dar să iei anumite măsuri de sănătate publică, să spui, dacă nu ești vaccinat să te testezi, asta e un lucru normal”, a spus Raed Arafat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More