Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Razie a Poliției Dej. Șase persoane conduse la sediul poliției

0 1.370

O acțiune de amploare a Poliției Dej a avut loc în cursul zilei de azi. S-a acționat în cartierul Sărata de Jos, dar s-a acționat și pe linie rutieră.

Circa 50 de poliţişti de investigaţii criminale, rutieri, ordine publică, criminalistic, acţiuni speciale, împreună cu reprezentanţi ai serviciului public de evidenţă a persoanelor, au desfăşurat azi, între orele 06.00-12.00, o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale, a accidentelor rutiere, depistarea si cercetarea persoanelor care fac obiectul unor cauze penale si se sustrag, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine publică.

S-a acţionat în zona cartierului Sărata de Jos, în vederea depistării persoanelor urmărite, date in consemn, ori care se sustrag cercetărilor şi pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale, în vederea punerii acestora în legalitate.

Pe linie rutieră, s-a acţionat cu autospeciala radar din dotarea Biroului Rutier Dej pe DN 17, în localitatea Cuzdrioara, DN 1 C, DN 18 B – localităţile Câţcău, Căşeiu, Coplean, Chiuieşti şi Rugăşeşti, DJ 172 F – localităţile Mica si Unguraş, pe raza comunelor Jichişu de Jos si Vad, în vederea prevenirii riscului rutier. De asemenea, s-a acţionat şi în interiorul municipiului, cu precădere pe străzile Crângului, Bistriţei, Vâlcele, 1 Mai, Avram Iancu, în zona centrelor comerciale, pe străzile Unirii, Dobrogeanu Gherea, Ecaterina Teodoroiu.

Au fost legitimate peste 170 de persoane şi au fost verificate 119 autovehicule. La sediul Poliţiei municipiului Dej au fost conduse 6 persoane, acestea fiind cercetate în diverse cauze penale.

Au fost aplicate 61 sancţiuni contravenţionale, din care 40 la O.U.G 195/2002, 14 la O.U.G 97/2005, 3 la Legea 12/1990, 2 la Legea 61/1991 şi 2 la Legea 171/2010, în valoare totală de peste 10.000 de lei. Totodată, au fost reţinute 4 permise de conducere.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.