Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Razie de amploare la Turda. Peste 30 de polițiști au ieșit pe străzi

0 30

actiune politia-1Peste 30 de polițiști au fost angrenați vineri într-o acțiune pe raza municipiului Turda, desfăşurată în locurile şi zonele cu risc de săvârşire a unor fapte ilicite, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilegale cu produse accizabile, cereale, legume şi fructe.

În cadrul acțiunii, a fost vizată şi legalitatea transporturilor de mărfuri, precum şi respectarea legislaţiei rutiere. S-a acţionat şi pentru depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt, precum şi pentru recuperarea prejudiciilor cauzate. De asemenea, au fost vizate şi infracţiunile, respectiv contravenţiile săvârşite în domeniul silvic.

În activitate au fost angrenaţi peste 30 de poliţişti care au verificat activitatea a 8 agenţi economici, a 27 de persoane fizice autorizate şi a peste 50 de producători agricoli autorizaţi. Totodată, au fost oprite în trafic, pentru control, peste 100 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, precum ţigarete în valoare de circa 400 de lei şi material lemnos de aproximativ 450 de lei.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat 3 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni. O astfel de persoană, un tânăr de 20 de ani, din Turda, bănuit de furt, a fost identificat de poliţişti în urma cercetărilor efectuate. În fapt,în cursul lunii iunie, acesta ar fi sustras bunuri, prin efracţie, dintr-un autoturism parcat pe strada Nuferilor, din municipiul Turda.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.